sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Lada de bere transformata in divan.












Acum ca ati vazut demersul sa il si explic.

Costurile au fost 0, am pierdut insa vreo jumatate de ora.

Am folosit o singura foarfeca (drept unealta).

Am folosit o lada de la bere (model vechi si neutilizabil azi).
o bluza veche, foarte larga dar interesanta si placuta la atingere.
o bucata de burete vechi, probabil tot de la ceva scaun, oricum gasita prin pod.
O bucata linoleum patrata.


Acum sa explic:

Am inceput prin a pune bucata de linoleum ce am gasito, era un pic mai mica asa ca am centrato, se poate pune un pfl sau pal, sau pur si simplu un carton (l-am pus ca sa nu se simnta denivelarile prin burete, din moment ce nu e prea gros).

Apoi am pus buretele, nu am pus niciun lipici ca oricum l-a tinut presiunea, 
Am pus apoi prima jumatate de bluza, am taiat bratele jos in asa fel incat sa fie un patrat si de la gat pe o parte mai lunga si pe una sa fie mai scurta bucata de material (pentru ca lada e dreptunghiulara). Am crapat cele 4 colturi cam 10 cm si le-am pus pe orizontala, am intins bine si apoi am legat pe dupa fiecare picior.
Apoi am pus cealalta parte a bluzei pe lungime si am legato la gat tot dupa picioare sau/si de cealalalta pasa pusa in prealabil.
Dupa am mai intins de margini si le-am agatat in hexagoanele de plastic, am facut incizi mici si crepat putin materialul si intins sa fie contra, as fi putut sa cos sau sa pun sarma, dar la mine a fost de ajuns si asa.

Imi place cum mi-a iesit primul experiment de tapiserie, e bun ca divan si e bun de pus picioarele pe el cand stai la birou.

O sa mai fac si alte obiecte din materiale reciclate, sper ca la fel de utile, ca imi place sa fac din 4 gunoaie o piesa frumoasa de mobilier.

luni, 3 noiembrie 2014

Prototip 2 Cusca iepurita sau pereche orice rasa.







Acesta este un protip de cotet pentru iepuri, gandit pentru o femela care urmeaza sa fete si puii ei, sau o pereche, cam orice rasa.

Dimensiuni:
Latime : aproape 100 cm
Adancime: aproape 50 cm
Inaltime: aproape 50 cm
Aproape inseamna 0,5-2 cm.

Au fost facute aproape ca sa dea tabla la fix si mai mult.

Pentru urmatorul prototip la acest model trebuie modificata marimea pentru ca tabla sa fie mai rezistenta si mai frumos asejata, si pe langa asta se vor folosi materiale mai frumoase si mai subtiri ceea ce ar insemna practic un spatiu putin mai mare. Va fi refacut din materiale noi, iar sticla transparenta din fata probabil va fi inlocuita de o plasa definitiva. Iar sticla colorata sa fie inlocuita cu un furnir sau PFL.
Nu necesita incuietori, Zidul despartior se trage in fata, iar usa in lateral, cred ca le-ar fi greu iepurilor sa inteleaga si mai ales sa traga singuri de usa ca sa se deschida, oricum poate fi folosit si un simplu cui ca incuietoare.

Spatiul pentru hrana o sa fie in forma de V si pe dinafara, si va avea un volum mai mic, iar spatiul din interior va creste.
Este un cotet incapator.
Imparteala se va face putin diferit, dar pe aproape ca aspect, sper ca din materiale noi si mai subtiri sa fie o cusca si mai frumoasa.

Arata destul de bine din materiale reciclate din geamuri vechi.

luni, 20 octombrie 2014

Varza Murata, Cureti Murat, Varza la Butoi



Cum se face varza la butoi in randurile urmatoare:

Ingrediente de baza;

varza si sare de muraturi (gema).

Condimente (se pune oricare, oricate si orice combinatie, sau niciuna):
-radacina de hrean
-piperul e recomandat
-marar (preferabil uscat, bunica nu punea).
-foi dafin
- boabe mustar
-alte condimente cum ar fi ienupar, fenicul sau ce arome va plac.

Pentru fementatie si culoare (se poate pune oricare, oricate si orice combinatie sau niciuna):
-morcovi (tine varza tare, din proprie experienta).
-gutuie (da culoare galbena frumoasa)
-stiulete porumb (am inteles ca ajuta cel mai bine la fermentare)
-sfecla rosie (da un gust aromat si o culoare frumoasa rosie).
-frunze de visin
- frunze de vie (sa poata fi folosita si la sarmale)

Se pot pune pe langa varza in butoi si familia verzei: Capatani de conopida, broccoli, rutabaga, gulie.

Etapele de lucru:

Se spala butoaiele si un fund de pus pe varza (plastic, sau lemn), si bolovanul sau caramida de deasupra care le preseaza.

Eu am pus toate legumele si condimentele ca un pat pe fundul butoiului, ca sa le tina varza sub ele si sa nu se ridice toate.
Se scot frunzele rele si putin din cotoar, se pun 3-4 boabe de piper in locul fiecarui cotor si apoi o lingurita de sare peste, se pun verzele in butoi cu cotorul in sus (unele gospodine lasa 8 ore) asa altele trec sa puna apa cu sare peste verze pana trece de ele.
Se poate pune apa calduta (sa dizolve mai repede sarea) sau se poate pune direct rece.
In banat se pune un furtun pe fund si se sufla in el din cand in cand pentru aerare si in felul asta nu se face floare (pojghita alaba de pe varza), pe mine nu ma deranjeaza, pot sa o iau cu o cana jos si am impresia ca imi face bine la varza nelasand sa se puna alte insecte.

Se pune teascul (preferabil din 2 bucati), greutatea peste el si sus se pune un nailon sau capac sa intre cat mai putin aer sau insecte.


Sfaturi:
Alegeti varza rasfirata (usoara, fermenteaza mai repede si e buna la toate), nu indesata, are si coaja subtire si e buna si de sarmale.
Daca va plac alte legume sau fructe ca de exemplu telina sau merele, puteti sa faceti retete distincte si poate vi se par si mai gustoase.
Cea mai simpla reteta e doar varza cu sarea si radacini de hrean.

Eu am pus varza in 2014 cu urmatoarele ingrediente:
o sfecla rosie, 3 radacini de hrean, 20 capatani mijlocii de varza, 4 conopide, 2 gutui maruntite in bucati mai mari, 4 morcovi, o legatura de marar, putine boabe de piper in fiecare cotor, sare si putine boabe de mustar + 3 - 4 frunze de dafin.


Am pus apa calduta, se poate pune capacul sau sub greutate (ori ambele), daca nu e nicio varianta atunci se ridica mai multe capatani care se strica.


Update 2019

pat de morcovi + pat de marar uscat la ora 20, varza cu boabe piper in loc de cotor si sare peste si puse in butoi cu cateva conopide pe unde era loc

am pus piper negru, 3 mere, 2 gutui, boabe mustar, frunze de visin si foi de dafin si hrean.

In mai putin de o luna se poate gusta, varza a ramas tare, nu trebuie vanturat amestecul.
Pofta buna!


Reteta video in 2020


miercuri, 8 octombrie 2014

Reteta Cosmar de vegetarian sau vegan

Ai nevoie de doar 2 ingrediente: Branza si oua.

Eu am folosit 3 oua si 100 grame de branza, ouale de la o matusa iar branza de la o stana (neframantata si nesarata). Le-am pus in tigaie dupa ce in prealabil am pus putin ulei, am pus ouale si faramitat cu degetele branza si am amestecat destul de des si cand a inceput sa se faca un inceput de crusta m-am oprit. Eu am adaugat putina vegeta (ea are sare - cam 90 % din ea).

Ca sa fie cosmar complex se poate frige inainte de introducerea oualor si a branzei, felii sau fasii de salam sau orice carne.

Se poate pune sare dupa gust sau orice condiment preferat, cum sunt: patrunjel, busuioc, chimen, usturoi, ceapa.

Reteta e atat de versatila ca se poate introduce orice aliment, fruct sau leguma si cam oricand, acum ma gandesc ca poti introduce si firmituri de paine, sau sau preparatul sa fie servit cu niste paste, orez sau cartofi.


Pofta buna!

luni, 22 septembrie 2014

O teorie despre limba romana.

Limba romana este o limba latina?

Din cate surse si documentare am vazut, am ajuns la concluzia ca nu este o limba latina si nici viceversa cum sustin multi linvisti de renume mondial.

Limba romana si limba latina sunt limbi indo-europene, deci limba traca nu era provenita din limba latina, ar fi fost de ajutor daca ar fi fost reprezentata pe artefacte inteligibil si nu pictografic.

Teoria mea e ca italiana, franceza si spaniola si portugheza sunt sunt surori intre ele si verisoare cu romana. Din latina provin primele 4 iar romana din traca. Mai intai limbile au venit dinspre est si apoi una a ajuns in Italia de azi (probabil dupa zeci de ani sau secole)-latina. Limba traca si latina au evoluat separat datorita geografiei peninsulei Balcanice si a numeroaselor triburi nordice care s-au instalat intre surori.

Cand au fost cuceriti dacii de romani, au adaugat neologismele, cuvintele care difereau de cele trace (cum preluam noi azi din franceza si engleza, doar ca atunci nu aveau internet sa le adopte instant). Ar fi culmea ca geto-dacii sa uite o limba in 5-6 generatii. 106 - 271 (retragerea Aureliana). Exista azi cateva grupuri vorbitoare de romana stalcita care nici nu stiau ca exista o tara care vorbeste o limba foarte asemanatoare cu a lor si chiar daca sunt in numar mic inca o mai vorbesc, deci e ireal sa credem ca in 265 de ani, o intreaga populatie uita complet limba daca.

Dupa retragerea Aureliana, si mai ales dupa sec. VI, cand au coborat slavii la sud de Dunare, s-a mai intrerupt o data legatura intre verisoare si limba daco-latina sau daco-traca moderna, a evoluat separat si in cele din urma a devenit limba romana, cea pe care o stricam (sau evoluam) in continuare. Cu multe neologisme dar si cu multe "kkturi".

sâmbătă, 12 iulie 2014

Pastai la borcan, Fasole verde (sau galbena) pe iarna

Se pregatesc pastaile, se spala bine in apa rece apoi se sectioneaza in bucatele de 3-4 cm (se rup sau taie in cate bucati se vrea).
Pastaile se pun la fiert cateva minute 5-15, apoi se strecoara si se pastreaza apa. Pastaile se pun sub un jet de apa rece iar o cantitate de apa in care au fiert se pune sare dupa preferinta (daca nu e destul amestec se poate adauga si fara zahar, daca e prea multa apa cu sare atunci se poate da la animale sau folosit in viitoarea ciorba.).
Se pun pastaile stoarse in borcane care se aseaza pe ceva metalic sa nu existe riscul sa crape, apoi se toarna apa in care au fiert si am dizolvat sarea. Se pune capacul si se pune in camara. Se poate fierbe putin burcanul dupa ce are capacul pus, intr-o alta cratita si probabil tine mai mult, eu am ales sa nu fierb borcanul, ca nu vreau sa conserv fasolea zeci de ani.

sâmbătă, 21 iunie 2014

Utilaj transformat Sticle de plastic in sfoara rezistenta



Pornind de la aceasta idee, am zis sa incerc si eu sa fac un dispozitiv mai ieftin si mai usor de facut, cu lucruri pe care le are oricine acasa.

Pentru a face dispozitivul ai nevoie de :

1. ceva care taie (firiz, pendular, cutit cu zimti)
2. ceva de batut (ciocan, o bucata de lemn, un pantof sau bolovan)
3. o bucata de lemn de 8-20 cm
4. orice lama de cutter.


Se fac crestaturi in lemn cat de mare se vrea dimensiunea sforii (pe latime) grosimea e standard (cat e petul), apoi se bate lama de cutter si e gata.

Rezultatul primei incercari in pozele urmatoare:



Ca sa obtineti sfoara trebuie apasat usor pe capac sau gura de la sticla, atat cat sa atinga marcajul, cred ca in video e nimerit unghiul, sau sunt facute mai multe duble ori sticla de Mountain Dew de 0,5 e foarte buna, oricum am facut cu orice sticla la designul meu, inafara de asta  daca tragi incet si cu atentie, ramane aceeasi latime si e usor de facut si functioneaza bine.
Eu l-am batut in cuie pe un dulap vechi, cand am nevoie de o sfoara, iau un pet si imi fac una.

Cand trag de sfoara trag putin in jos si dinspre mecanism, taie uniform si repede.

joi, 12 iunie 2014

Mini strand pentru gaste

Pornind de la aceasta idee si facand ce imi trece prin cap am zis sa fac si eu o "vana" pentru gastele mele.

Am gasit un cauciuc de camion la rau, era aruncat pe acolo si statea degeaba, l-am tarat pana acasa apoi l-am taiat folosind un cutit care se infoca foarte repede, l-am uns din cand in cand cu ulei (eu am avut de in dar presupun ca de motor ar fi mai bun).


Ca sa fiu sigur ca nu pierde apa am pus un nailon tot reciclat de la cineva care l-a primit pe un palet de boltari de creta.

Apoi am umplut cu pamant catre margini iar in mijloc cat mai putin pamant.

Am inceput sa pun apa si am invitat gascutele sa vada minunea.





Ma tenteaza sa las asa (mai am de pus roata lut pana nu se vede cauciucul). Initial am vrut sa pun balastru si inca parca mai vreau, dar un strat foarte subtire, pentru ca vreau sa incurajez flora acvatica sa se faca un microclimat. Spatiul l-am ales in spatele unei anexe, astfel la amiaza e putina umbra, iar seara este soare.
Sper sa revin cu poze.

miercuri, 11 iunie 2014

Ceapa la pet de 5-6 l

Am zis sa fac si eu experimentul cu pet-ul de 5 litri, cel in care faci niste gauri intr-un pet, pui pamant pana e plin apoi indesi dancute (aka arpagic = cepe mici) in gauri si uzi, ca sa ud m-am gandit sa pun apa intr-o galeata de 10 l si apoi cand a fost gata am introdus si am lasat cateva minute sa intre apa, excesul se scurge prin ultimele gauri.

ZIUA 1:

ZIUA 5

Parerea mea e ca e o metoda buna, de a avea cepe tot anul, manerul este foarte practic si poti muta usor "ghiveciul" de ceapa, ocupa putin spatiu si poate sa fie agatat oriunde sau lasat jos.
Sunt multumit de rezultat, din vreo 45 de cepe doar una nu s-a prins desi erau foarte slabute si uscate si pe aia, am inlocuito cu una dein varf ca am pus 2 initial, am pus cepe galbene dar si rosii, cred ca nu prea conteaza ce ceapa sau usturoi este si oricum e bine. 
As extinde ideea asta la capsuni care fructifica tot anul, la salata si patrunjel, eventual si castravete sau orice planta care nu are tulpina groasa si care accepta sa creasca tulpina indoita.

marți, 22 aprilie 2014

Un ghid altflel de crescut pui

Scriu acest ghid dupa ce anul trecut am experimentat pe pui de o zi romanesti si din 20 si ceva am ramas cu 3-4, la inceput mureau de frig apoi vanati de pasari si pisici (prea freerange pentru Timisoara), ultimii 3 sau 4 i-am donat unei matusi :)
Anul acesta treaba sta altfel, sunt mai responsabil si experimentul se transorma in reusita.

Datele experimentului:
Pui de o zi de la Agroland:
Kabir
Bibilici
Gasca M72


Transportul l-am facut in maini, intr-o cutie de carton, puii petrec primele zile in Timisoara, inafara de furtuna care m-a plouat un pic, a fost bine dupa ca a iesit soarele. Am achizitionat un Bec de 250 W de la un magazin, dar am renuntat rapid la idee pentru ca baraie daca ii scad intensitatea si da prea multa caldura.

Am cumparat impreuna cu primii pui si mancare pentru acestia, un starter de 5 kg a fost 16 lei, pe langa aceste granule le dau mereu apa (hrana e tinuta in conserva respectiv ceasca veche de cafea, la fel si la apa pentru experiment), deocamdata concluziile trase sunt ca la apa se merita un recipient din ala cu gauri si o rezerva de apa de 1 l ca sa nu trebuiasca sa le dai apa din ora in ora, ceasca e mai buna pentru ca nu prea se baga in ea avand diametrul mai mic. Pentru hrana, puii se baga in conserva si mananca cate 2 stand in ea, iar din ceasca ciugulesc fara sa se bage. De risipa nu e vorba, in ambele cazuri este minima (conserva are o dunga care nu lasa sa iasa afara, iar ceasca e grea si rotunda), am incercat si un fel de farfurie de plastic, risipa era foarte mare asa ca am ramas la ultimele 2 metode sa le testez pentru prima saptamana.

Pe langa starterul granule care il au si consuma mereu, le-am dat inca din prima zi ou de gaina sfaramat, fiert bine, dar fara sare sau alte lucruri in apa, doar fiert, as incerca si cu branza sa le dau, dar nu ma risc sa fie cu sare deloc, nu are cum sa le fie prea bine cand sunt asa de mici. In prima saptamana nu le dau niciun pic de verdeata sau paine.

Cand e soare afara, ii mut in alta cutie si stau cu ei, las cutia descoperita, asta pentru ca ma gandesc ca nu le strica sa atraga niste vitamina D de la soare.
Adapostul initial a fost o carpa pe jos, dar avand talas ca pentru hamsteri de mai demult, le-am pus o parte talasul si in plan indepartat le-am pus carpa daca vor sa faca excursii montane, adapostul lor temporar pentru prima saptamana e o lada din aia in care se pune plapuma. Am pus becuri de 60 si 75 W si pareau ca nu fac fata, iar cel de 100 W, cand m-am trezit dimineata erau peste 36 grade, temperatura de care au puii nevoie e de 30-32. Caldura a crescut atat pentru ca ei au caldura proprie si am pus o plapuma deasupra in loc de capacul lazii.

Cu ocazia asta mi-am pus in functiune si detectorul de fum, ca nu cumva sa se intample ceva si sa nu am habar.

Aparent pentru 1 mp de lada de plapuma si cam 1 m cub, e necesar doar un bec incandescent de 60 sau 75.W, presupun ca de 60 e mai indicat, avand in vedere ca sunt mai multe vietati si izolarea e cu patura. Voi pune becul de 60 W cu intrerupator cu intensitate. Daca e prea putin pun de 75 W si reduc intensitatea.
Cel de 250 W cu infrarosu (am luat de 250 pentru ca era cu 2 lei mai mult decat cel de 150), cred ca o sa fie folositor pentru incalzirea de urgenta sau initiala a spatiului, sau il voi folosi iarna la purcei sau sa incalzesc o incapere cat o baie.

Am ales Kabir la puii de gaina, pentru ca sunt rasa care creste mare si sunt pretabile pentru freerange, cei inchisi la culoare sunt femele iar cei albi ar trebui sa fie barbati, in general vin 1 mascul si 3 femele, eu cred ca am vreo 14 femele si 11 masculi, daca vor fi 10 gaini ma declar multumit, voi avea de unde alege care sa aibe grija de ele.

Acum pe scurt, recomandarile mele:
1. ca sa iti traiasca aproape toti sau toti puii, cumpara starter gata facut pentru pui, asa ai pe cine sa injuri.
2. poti face vaccinuri, eu am ales sa nu le fac.
3. cand iti aduci aminte ca ii ai, spala mereu recipientul cu apa si chiar daca mai este, o golesti si pui proaspata, e foarte buna si apa de la robinet.
4. da-le temperatura intre 24 si 32 grade*C si in functie de asta iti vor trai mai mult spre 5 pui sau spre 25 de pui (daca nu le dai nici 20 * C, iti vor plange si mor pe capete).
5. Ai grija ca adapostul sa fie uscat, sa nu fie ziare (ca aluneca pe ele), preferabil sa fie: talas, paie, servetele sau hartie aspra denivelata.
6. Ai grija ce improvizatii faci, sa nu arda casa, sa ai sisteme de siguranta in caz de defectiune.
7. Experimenteaza: eu le dau oua fierte, branza doar fara sare, iar spre sfarsit de prima saptamana vreau sa le dau si faina de porumb si trifoi maruntit, le mestec si mar, dar o cantitate mica sa nu aibe probleme cu stomacul..

Puii mei va transmit: "Toate cele bune!"



vineri, 4 aprilie 2014

De ce satul e mai bun ca orasul pentru mine

Inainte de toate sa se stie ca am sa fiu partinitor satului chiar daca in ultima jumatate de viata am locuit mai mult la orase, urmatoarea dezbatere intrinseca are ca urmare faptul ca am locuit la tara in Maramures si in Timis, personal prefer Maramures si poate se va intelege din dezbatere, am locuit si la Timisoara, Baia Mare, Suceava, Sighetul Marmatiei, Grenoble (FR), am locuit perioade sub 4 luni in Trani (IT) si Leopolsdorf (langa Viena) si in Slobozia.

Mare parte dezbaterea se va referi la Timisoara si satul Maramuresean, pentru ca pur si simplu in celelalte orase nu poti sa vorbesti despre natura in oras, si in general sunt niste cavouri si inchisori supraetajate, sunt cativa care nu au iesit nici din oras.

Nu mai stiu de ce credeam ca orasul e bun pentru individ, credeam ca te faci remarcat, iti gasesti ceva important de facut, in schimb in general te scufunzi in lume, credeam ca e o oportunitate sa treci pe langa sute de oameni zilnic si sa si cunosti multi (gresit intalnesti doar la lucru/scoala si la activitatile de voluntariat pe care le faci, mai intalnesti si la party-uri comune, si cam atat), in schimb treci zilnic pe langa oameni tristi. Partea buna a oraselor e ca atrage oamenii destepti pe care ii conformeaza, carora le taie aripile, intr-adevar gasesti mai multi oameni destepti la oras dar daca te pui si calculezi procental, ajungi la concluzia ca in oras locuieste o masa mare de sclavi si prosti.
Monumentele sunt faine la oras, asta daca iti place mult betonul si sticla + reclamele luminoase, e fain la oras ca nu calci in prea mult noroi si apa se scurge repede, faptul ca mai sunt vome si rahat de caine aia nu are nimic, asta e cand traiesti intr-o inchisoare de sute de mii de oameni.
Pana acum cel mai frumos oras mi s-a parut Timisoara, pentru ca nu au avut bani sa amenajeze parcurile si pe langa Bega e frumos sa mai vezi si natura. Din moment ce imi place natura cel mai bine e sa ma duc la sat, pot sa culeg plante si ciuperci sa le consum, pot sa si pescuiesc, partea buna e ca nu produc gunoi si ca pot sa imi cresc niste animale fericite: un catel si o pisica, niste pasari si patrupede a caror carne se consuma in mod conventional.
Mai nou cand ma gandesc la oras ma apuca frica, pentru ca imi trec prin cap accidentele vazute in fata mea, fara sa mentionez ce vezi pe net, am vazut si turturi imensi sau tencuiala picata pe masini (habar nu am cati oameni au murit daca a picat pe ei ca se poate intampla oricand). In cazul unei furtuni mai pica un acoperis, o tigla sau un pom pe o masina, dar din fericire cam rar se intampla accidente sau se intrerupe curentul si internetul, in schimb la tara cand ploua cu fulgere, adio electricitate (asa era acum 10 ani, acum cine stie).
Motivul care ma atragea la oras era faptul ca ai internet si ce sa faci daca te plictisesti, din fericire la tara a ajuns si cablul si internetul in stalp, iar cu plictiseala acum e mai rau la oras, nu ai ce sa faci, toti stau pe internet, la party-uri nu mergi sa discuti, muzica e tare, banii se duc, si esti un individ singur intr-o lume de indivizi singuri, in schimb la tara daca ai neamuri sau vecini e o relatie stransa si interconectata, fiecare se imprumuta unul de la altul (desi habar nu am cum nu toti respecta ce au promis), se ajuta imprumutand un ou, un pahar de ulei, sau zahar etc.
Problema la tara e ca sunt si prostii stransi gramada si poti sa ai probleme cu ei, dar din fericire legea incepe sa fie de partea celui corect asa ca nu vad motive sa iti mai fie frica de taranii prosti, considerand ca taranii in general sunt darnici si sufletisti si daruiesc cu fericire din putinul ce nu-l au, in schimb la oras (si la caz de multe ori), te certi cu vecinul, va dati in judecata, casele sunt mai apropiate, e mai mult zgomot facut de unul sau altul, unul are caine altuia nu ii place si tot asa.
Trebuie sa mentionez ca am locuit in Timisoara intr-un cartier de case si nu am avut probleme cu vecinul de deasupra sau dedesubt, ori cu tevi sparte, si ma aduce cu gandul la costuri, e mult mai scump sa traiesti sclav la oras (chiar daca sunt scoli mai bune, institutiile aproape, spitale mari, supermarketul ieftin, periculos si aproape) decat la tara unde trebuie sa faci 1-2 km sa ajungi la un magazin si unde sa nu gasesti ce cauti, e scump la oras, trebuie sa platesti totul inclusiv aerul care il platesti cu sanatatea, apa vine lunar, gazul se tot scumpeste, curentul cand vine e o bucurie fata de gaz si ai de platit si canalizare si gunoi, fara sa calculam si beneficiile epocii moderne ca abonamentul tv, internet si telefoanele mobile. In schimb la tara cea mai mare factura ti-e curentul cu taxa radio-tv si ti-e groaza de ea, internetul de 10-15 mb e 15 lei, abonamentul tv 20-30, lemne poti sa iti produci singur si poti obtine din curatirea propriei livezi, sau sunt locuri in care esti platit ca sa le tai (santuri, zavoaie), sau poti cumpara, sincer cu 2 luni de iarna, de gaz la o casa in Timisoara (600 lei), imi cumpar lemn pe tot anul.
In general mancarea la tara e mai gustoasa si sanatoasa (aia produsa in gospodarie), surpriza pentru mine a fost cand si mancarea de la magazine nu era asa scumpa cum ma asteptam si ziceam sa mai calculeze o data ca mi se pare prea putin, ce-i drept mancare ieftina, de proasta calitate si de foarte multe feluri gasesti la supermarket + ca e comod sa iti alegi ce vrei si sa astepti la coada la casa si apoi sa te urci in masina si sa te intorci la tv sau internet si sa fi iobag in continuare.
La tara e mult mai multa munca, dar poti sa obti mult mai multe lucruri muncind pentru ele sau gratis, la tara e fain ca poti sa faci diverse activitati si sa le faci care iti plac si cand iti plac, la oras faci ce iti zice programul facut de altii si cat timp iti zic altii, dansezi cand iti zic ei sa dansezi, ca un catel dresat cu frica.
La oras ma simt neputincios, ma simt legat de maini si sarac, mi se par zilele monotone si la fel, la tara fiecare zi e diferita si realizezi ca suntem parte din natura nu din afara ei.

Concluzia e clara, daca iti place comoditatea si repetitia, sa faci acelasi lucru mereu si mereu si mereu si mereu si mereu si mereu si mereu si mereu ... atunci orasul e solutia, daca iti place sa risiti, sa traiesti zilnic diferit, sa intelegi moartea, dezamagirea, tristetea, neputinta dar sa poti sa le indrepti prin munca si vointa atunci poti sa te faci taran, eu unul muncesc pentru ca sa traiesc, nu traiesc ca sa muncesc, asa ca inainte de toate aleg sa traiesc si sa muncesc ce imi place.

luni, 24 martie 2014

Ciorba de Urzici - Experimentul reusit din 24.03.2014

Am cules urzici de pe marginea unui sant, am pus doar 3 frunze de stevie din aia fina si amara, de la urzici am rupt doar varfurile (ghemotocul de frunzulite, cateodata si frunzele de mai jos rupand un pic din cozi si tulpina, ca sa fie cat mai fine).

Prima data le-am pus la fiert (au volum foarte mare cand le pui prima data, dar scad destul de mult la sfarsit), in timp ce a fiert am pregatit separat o ceapa si cativa morcovi, i-am pus la calit (eu am adaugat si un pastarnac), dupa am pus putina apa cat sa ii acopere si putin peste si le-am lasat sa fiarba separat.

Am stors urzicile dupa ce au fiert cateva minute (apa poate sa fie salvata, racita si apoi e foarte buna pentru plante ca fertilizator), dupa am mai fiert o data, in paralel cu morcovii si ceapa. Pe urma am stors inca o data urzicile si apoi le-am pus peste morcovi si ceapa, adaugand si apa.
In amestec am pus 2 cremwursti subtiri (doar din astia am avut, pe viitor voi pune carne o in oala cu morcovii si ceapa de la inceput). Am pus si un iaurt vechi si aproape o cana de lapte stricat si am lasat sa fiarba alte cateva minute (vreo 15). Tot cand am pus iaurtul am pus si sarea, seminte de chimion si fenicul (astea sunt la alegere, sau puteti pune marar, busuioc sau alte condimente preferate), am pus si boiaua si peste am turnat faina, am amestecat (din fericire nu s-au facut cocoloase, si daca s-au facut, poate ca de la clocotit, s-au spart). Era sa uit, am pus si putina pasta de tomate, ramasita de prin frigider (cred ca bulion ar fi si mai bun).

Cand e gata se poate adauga otet si patrunjel (eu am uitat de patrunjel), in loc de otet am pus o acreala de la o salata din zilele trecute si am lasat sa fiarba putin, oricum cand mananc imi mai pun cate un capacel de otet ca imi place mai acru.

Rezultatul a fost surprinzator de gustos, urzicile se topeau in gura la fel si morcovii, gustul a fost foarte bun cu otet, cred ca nu am mancat niciodata o ciorba de salata mai buna sau sanatoasa. (zic asta pentru ca parca se pune intr-o tigaie cateva bucatele de ceapa in ulei si dupa ce se prajeste un pic se pune boia care se prajeste si ea si parca acolo se pune faina), eu am pus direct in oala si am amestecat (am pus faina ca sa ingroase, chiar daca la inceput nu incapeau urzicile in oala, la sfarsit era ciorba echilibrata si nu erau groase, desi groase mi-ar place mai mult).

Am facut si o poza (arata ca orice cirba, dupa ce am mancat 3 farfurii)


duminică, 23 martie 2014

Surse posibile de venit in mediul rural

Acest ghid se vrea de ajutor si inspiratie pentru cei care vor sa fie autosustenabili (desi e imposibil), la tara, si voi incerca sa dau cateva idei sa va fie mai usor, sunt cheltuieli neprevazute in general medicale (pentru oameni sau animale), poate ca vine o grindina serioasa sau ceva calamitate naturala ori un incendiu provocat de om si ramanem fara productie, poate trebuie sa cumparam cateva produse de la magazin, gen butelie pentru gaz, medicamente, produse de ingrijire a corpului, haine, unelte care nu le putem face, alt calculator. Oricum si daca locuim la sat ar trebui sa platim: Electricitate + Taxa Tv, Internet + Televiziune, sa reincarcam telefonul ca sa putem fi sunati sau sa putem suna. Inafara de aceste cheltuieli, ar fi si taxele pe care avem de le platit dar mai ales factura la curent.

Oricum e bine sa avem o rezerva de fonduri in caz de nevoie sau pentru diverse cheltuieli.

In cele ce urmeaza voi incerca sa fac o lista cu potentiale surse de venit in mediul rural, sper ca o data cu trecerea timpului sa adaug mai multe, voi incerca sa le pun pe categorii, desi nu ma pricep prea bine la asta.

Surse posibile de venit in mediul rural:

1. puteti lucra cu ziua, de exemplu in constructii, daca invatati sa faceti constructii naturale, sobe, fantani, racordari la apa, crepat lemne, sapat in gradina, stat cu oile, cineva sigur are nevoie candva aceste aptitudini
2. puteti face acasa o munca migaloasa (un mestesug), puteti impleti paie sau nuiele, face lumanari, construi unelte din lemn pentru bucatarie sau gradinarit, puteti face obiecte de uz caznic, decorativ sau de artizanat, puteti face croitorie, sau repara pantofi, ceasuri electronice  si electrocasnice (se mai strica).
3. puteti sa faceti o sera ingropata si sa cultivati salata, ridichi, ceapa si alte plante si sa le vindeti in extrasezon ca plante bio, precum puteti vinde si in sezon ce produceti in gradina, inclusiv fructe sau poame de padure pe care ori le culegeti de acasa ori din padure. Puteti vinde rasaduri primavara devreme.
4. puteti sa culegeti si vindeti: ciuperci, plante medicinale (menta, musetel, coada soricelului, macese), alune, fructe de padure. Puteti sa cautati si trufe daca plantati si aluni.
5. puteti sa faceti sucuri si sa le pasteurizati de petale de trandafir, flori de soc (care cresc gratuit).
6. puteti sa faceti apicultura, va luati o familie de albine si incepeti sa recoltati si sa ajutati florile din gradina si de pe camp sa polenizeze, faceti un bine mare naturii si bugetului, producand miere 100 % naturala
7. puteti sa faceti o mica balta in care sa aveti pesti, pe care ori ii vindeti, ca atare ori sa ii vindeti uscati sau afumati
8. puteti creste pasari in sistem cat mai liber si sa le vindeti carnea, ouale si penele (gaini, gaste, rate, bibilici, prepelite, curci, fazani)
9. puteti creste animale pentru carne, lana si lapte (vaci, oi, capre, porci, iepuri), bineinteles toate natural, puteti produce iaurturi naturale si cu fructe daca vreti, smantana sau branza. De asemenea puteti vinde animale (miei, purcei, iepuri), aici ar mai intra si cresterea de chestii mai ciudate ca lipitori, rame, melci, struti si alte animale exotice
10, puteti sa munciti ceva pe internet ca de exemplu: un blog pe care sa ii invatati pe altii cum sa gradinareasca, sau doar aratati ce faceti, puteti sa predati lectii de chitara sau sa faceti videochat cu orice scop (educativ sau amuzament), puteti sa lucrati ca designeri, arhitecti, vanzari si cred ca sunt cateva zeci de meserii care se pot face din fata calculatorului, dar din mijlocul gainilor si matelor sau din varful dealului pe un laptop cu stick de internet, se pot castiga bani (si pierde) din jocuri gen poker sau pariuri sportive, dar cei mai multi si siguri probabil vin din publicitate. Mai sunt unele meserii pe care le puteti face pe internet cum ar fi: in domeniul IT, sa faceti traduceri, contabilitate sau sa oferiti consultanta.
11. puteti sa va asociati cu vecini si sa faceti un brainstorming si vedeti ce puteti sa oferti si lumea sa aibe nevoie de acel serviciu, puteti avea o mica firma de burlane, sau montat pompe, ori facut toalete ecologice, fose septice, amenajat interioare si exterioare, de facut pavaje din piatra naturala, de facut locuri de veci, eventual puteti face o brutarie, o fabricuta de lactate, o fabricuta de mezeluri ecologice si traditionale sau poate una de conserve si muraturi, fabricuta de sucuri naturale pasteurizate, de gemuri  sau pateuri, puteti ambala plante medicinale bio si uscate, puteti vinde fructe si legume uscate, puteti sa aveti o palincarie sau sa produceti otet natural de mere.
12. puteti sa faceti agro turism (cel putin asta vreau eu sa fac in Maramures), daca stati intr-o zona turistica puteti sa oferiti romanilor si stainilor un trai autentic de acum 100 de ani sau de 2000, puteti sa cazati la tarife mici sau chiar prin donatii, puteti sa ii plimbati prin paduri, pe la muzee si case memoriale, puteti fi chiar voi ghizii si sa le ziceti si aratati ce vor sa auda si sa vada,  cu alte cuvinte putem sa le oferim o vacanta de neuitat in care sa manance natural si gustos + ca puteti sa ii implicati in toate celelalte activitati curente (ii puneti la sapa, la animale, la coasa, la carat cu roaba, la fan, ii duceti dupa ciuperci, la pescuit, la obiectivele turistice sau creati voi obiective turistice). Ii dati iarna cu sania.Vara ii duceti in amonte si ii lansati cu barca. Tot in domeniu puteti sa faceti o pensiune adevarata sau un restaurant ori poate un magazin mixt, cu produse ce au nevoie taranii (spaghete, fructe in extrasezon, paine) si unelte de gradinarit, seminte de plante, pomi fructiferi).
13. Se poate sa si faceti naveta ocazional la oras sau sa lucrati in mediu rural ca profesori, invatatori, functionari locali (primarie, posta, gara).

Lista va continua... si se va modifica in functie de comentarii :), Am uitat sa mentionez ca se pot face mai multe activitati dintre cele amintite mai sus, in functie de vremea de afara si de sezon, dar nu uitati niciodata sa va simtiti bine.

Vreau sa inchei prin a pleda ca acum exista mult mai multa informatie si posibilitati sa traiesti mai bine la sat decat in urma cu 10 ani, prin simplul fapt ca ati reusit sa cititi acest articol pe care aproape sigur nu l-ati fi intalnit intr-o revista sau cotidian national.

sâmbătă, 22 martie 2014

Motive pentru care sunt in favoarea avortului in secolul in care traiesc

E o chestiune fierbinte avortul asta, pentru toate statele, voi incerca pe scurt sa detaliez de ce sunt de acord cu avortul desi nu este un lucru natural (nu ca noi am mai fi natural, toata ziua fugim desculti prin iarba, vanam si culegem fructe).

In primul rand decizia de avort trebuie luata de urmatoarele persoane:

1.Doctor daca acel embrion are sanse mari sa aibe un handicap fizic, daca e bolnav, daca mama e mult prea tanara (sau stie doctorul mai bine).

2. Mama care ar urma sa nasca, oricum e influentata de familie, societate si partener de embrion.

In niciun caz decizia nu trebuie luata de reprezentanti ai unui cult (care se bucura daca mai fac un botez, o eventuala nunta si o inmormantare) si nici luata de politicieni, cat timp este in corpul tau si te afecteaza, e dreptul tau sa decizi ce faci cu el, in schimb daca esti partenerul si mama embrionului nu vrea sa avorteze, ar trebui sa fie o metoda legala prin care, in cazul in care se naste in urma unui accident sa nu ai vreo obligatie legala daca nu iti doresti.


Motivele in favoarea avortului:

1, Nicio femeie din lume nu doreste sa ucida potentialul copil care ar trebui sa se nasca, de cele mai multe ori este constransa de familie, partener sau societate. Femeia care se gandeste si recurge la acest gest, cam extrem. o face din cauza ca a ramas gravida din accident (un partener ocazional, un prezervativ rupt sau permisiv, o eroare de pastila contraceptiva sau judecata) si drept urmare poate copilul sa fie bolnav ori cu handicap fizic ori mental.

2. O femeie face avort ca nu isi doreste copil din cauza situatiei finaciare (sunt multi saraci care au multi copii, acestia crescand in acest mediu au sanse foarte mari sa fie delincventi, analfabeti, indoctrinati, naivi si prosti, s-a demonstat ca saracia e cel mai important factor in infranarea inteligentei). Daca nu isi permit copii sa il tina si nu sunt chinuiti toata viata, ajung in orfelinate unde sunt chinuiti si acolo, dar mai ales dupa ce ies, de cele mai multe ori au sanse si mai putine ca noi restul sa faca ceva bun in viata.

3. O femeie violatata este pedepsita poate pe viata pentru un lucru de care nu se face vinovata, naste copilul unui agresor sexual, cam pe aici poate sa fie inclusa si pedofilia sau si combinate cele doua actiuni imorale.


In incheiere sa va zic cateva ganduri; cand biserica va zice sa nu faceti avort, si sa nu folositi prezervative dar sa credeti in prieteni imaginari, incercati sa le cereti ajutorul ca si cum ati avea deja aceasta problema, si vedeti reactia, de asemenea si pe protestatarii fara logica adusi de biserica intrebatii daca va ajuta sa va cresteti copilul nedorit.

Daca cineva va zice ca e nenatural, sa le ziceti si ca televizorul, masina, internetul, electricitatea, plasticul, hainele sintetice si medicamentele sunt toate in mare parte "nenaturale".

Daca sunteti insarcinata si aveti probleme financiare/sentimentale, si va ganditi ca poate aveti sansa sa faceit o greseala in oricare sens, facand sau nu avort, atunci consultati-va cu doctorul sau un pshiholog, fiind o problema de viata si de moarte, acum in epoca medicinii moderne sunt riscuri mai mari, daca nu faci avort si trebuie sa tragi toata viata dupa, pentru o greseala.

Cand vedeti protestatari intrebati din partea mea: "Dumneavoastra cati copii nedoriti ati adoptat?"

Una peste alta e clar ca e o decizie grea de luat si fiecare caz are alta situatie si fiecare copil e un dar si o mare responsabilitate.

luni, 17 martie 2014

E visul meu...si am dreptul sa il realizez

Fiind viata mea, scopul meu ca mamifer inteligent, este sa o traiesc cat mai sanatos si cat mai mult posibil, vreau sa fiu fericit si cred ca se poate obtine doar fiind cat mai liber cu putinta.
Vreau sa fiu liber, mai liber decat atunci cand eram copil, daca erai cuminte e clar ca nu prea faceai ce doreai, daca erai nazdravan le faceai viata grea parintilor, oricum majoritatea am fost si cuminti si nazdravnici. Acum ca am crescut vreau sa fiu nazdravan, vreau sa fac ce doresc, cand doresc, cu cine doresc (daca sunt si ei de acord), atat timp cat nu ii deranjez pe altii si sunt corect.
Visul meu personal este sa fiu in vacanta tot anul, nu vreau sa fac asta insclavindu-i pe altii, vreau sa fac bine cat pot de mult desi nu astept vreodata o recompensa, o fac doar pentru ca ma face fericit sa vad un zambet in schimbul unei fete triste. Eu muncesc ca sa traiesc, nu traiesc ca sa muncesc, ca sa fiu mai explicit, eu vreau sa imi produc mancare ca sa traiesc, nu ca sa muncesc.
Fericirea pentru mine inseamna:
+ sa dorm cat vreau, la ce ore vreau
+ sa mananc legume si fructe sanatoase, pe cat posibil proaspete sau conservate natural ori uscate
+ sa pot sa ies in natura zilnic, sa culeg ciuperci, plante medicinale, fructe de padure, vreau sa am in jur un rau, o padure, o cariera, o partie pe care sa ma dau cu sania
+ sa pot sa stau pe internet cand imi doresc (+sa imi produc propria energie electrica)
+ sa am in jurul meu persoane fericite si relatii stranse cu vecinii si sa ne ajutam reciproc
+ sa am cat mai putine responsabilitati (sau sa fie alese de mine si nu impuse de altii)
+ imi doresc sa ii ajut pe altii sa se "elibereze", sa traiasca un pic mai sanatos si fericiti, probabil prin propriul exemplu, dar fara sa ii determin sa faca greseli sau sa ii indoctrinez involuntar.
+ imi doresc sa fac un azil si casa de copii, cei din urma sa invete si sa fie "angajati" pentru cei dintai, vreau sa fac un fel de sat, pentru ca au fost mai ghinionisti in copilarie si poate la batranete, voi investi in oameni de toate varstele, pentru ca sunt o resursa inepuizabila de idei, zambete si sentimente.

Calea spre fericire o vad simpla, intai de toate trebuie sa ignori gura lumii, (daca nu faci rau nimanui si ei nu sunt fericiti) nu traiesti pentru ei, traiesti pentru tine. Ca sa faci ce iti doresti trebuie cumva sa ii faci sclavi pe altii, dar poti sa ii faci sclavi fericiti (afaceri sociale + le dai timp liber fortat si ore mai putine de lucru, multi nu realizeaza dar e important sa mai si traiesti nu doar sa muncesti). In lumea de azi poti sa iti faci visele fara sa munceasca vreo persoana sau animal pentru tine, pui metalele si circuitele la munca, poti face cum voi incerca eu:
+ sa fac afaceri care sa fie cu produse naturale, ecologice, economice, traditionale si gustoase.
+ voi realiza designuri de obiecte (mobilier, utilaje, unelte), cele care sunt utile vreau sa fie ieftine si accesibile, poate candva se vor recunoaste ca fiind ale mele, cele inutile dar care sunt cu aspect probabil pe ele voi construi sate si vieti pentru cei mai putini norocosi (nu din cauza ca sunt milostiv sau recompensa divina ci din cauza ca saracia si lipsa informaitei merg mana in mana, si e destul de greu sa te ridici singur).
+ un alt concept de afacere vine cam asa, o sa am o ferma cu animale care in general o sa moara de batranete, o sa fie o ferma de vizitat, voi incerca sa fac un fel de agroturism, voi construi barloage dacice cu aspect antic, o sa poti alege daca sa fie confortul antic sau modern, cazarea o sa fie gratuita, cine vrea lasa donatii pe care le voi folosi pentru investitii si celelalte vise. Vreau sa fac excursii prin paduri pentru cele amintite anterior sa fie impartasite cu oameni pe care vreau sa ii cunosc indiferent daca sunt romani sau din restul lumii. As incerca sa ii duc si sa creez obiective turistice, de exemplu muzee ale satului, Cimitirul Vesel, cucerit de varfuri si cascade, vizite la stane, sanius, eu as putea crea simpozioane de sculptura sau sculpturi gigant. Sunt si alte activitati care nu necesita obiective cum ar fi datul cu sania, excursiile prin imprejurimi, pescuitul sau datul cu sania.

Voi recorecta si modifica articolul la un momentdat, cand imi aduc aminte de mai multe lucruri.

vineri, 7 martie 2014

De ce sunt antiregalist

Pentru ca nu sunt idiot sa fiu sclavul unui alt om, sau macar sa ma inchin unuia probabil mai prost decat mine. Cum sa ii apartin cuiva sau cum sa privesc un alt om cu inferioritate, doar pentru ca s-a nascut intr-un loc mai luxos decat mine, pentru ca a avut parinti mai bogati care traiesc fara sa munceasca pentru hrana lor pe spatele celor multi, prosti si saraci. Inteleg ca au rezistat imparatii si regalitati chiar si pana azi, pentru prestigiu cand in speta singurul argument este ca pentru multe sute de ani erau singurii sau printre putinii care primeau educatie (ceea ce dovedeste ca educatia e cel mai important drept, doar prin ea poti sa obti si celelalte drepturi).
Desi au multa educatie, printii si regii, nu prea au facut mare bine omenirii, sa nu uitam ca in mare parte ei au provocat razboaie in care sa moara supusii lor prosti, in schimb nu imi vine in cap nicio mare inventie sau serviciu adus omenirii, au fost cativa monarhi care au fost vizionari si au sprijinit, expeditiile, poate uneori si stiinta, dar majoritatea acordau mai multa atentie inamicilor si razboielor.
Nu inteleg cum un om poate sa aibe drept de viata si moarte asupra sute de mii de oameni doar prin faptul ca s-a nascut din anumiti parinti, deci chiar nu are niciun merit, a ajuns rege sau imparat doar prin faptul ca s-a nascut, nu a trebuit sa munceasca nicio zi sa devina ceea ce e "de la Dumnezeu".
Daca traiam acum cateva secole eram haiduc si Robin Hood, furam de la bogati si imparteam pentru saraci (pentru ca bogatii taxandu-i pe saraci aveau si ei averea).

Eu unul probabil ca voi avea onoarea sa intalnesc cativa regi care mai dainuie azi, si abia astept, sa vorbesc de la egal la egal cu niste oameni (si nu zei), care au avut norocul sa aibe o istorie distincta si poate o educatie aparte, dar nu inseamna ca educatia mea m-a facut inferior, chiar as face orice dezbatere cu orice rege sa vedem care are cultura generala mai bogata sau care e mai destept, un rege poate sa traiasca ca student cu 300 lei pe luna?

Am sange "albastru" si eu, rang de duce conferit de Imperiul Ungar, stramosii mei au avut rangul de duce (cel mai mare grad sub rege, mai ales pentru voievozi straini). Gasesc acest lucru amuzant si ca fapt divers, nu mi se pare normal ca cineva sa aibe sub stapanire banii sau vietile altor persoane doar pentru ca a fost un spermatozoid norocos. Daca as fi fost rege as fi facut concurs cine sa imi fie urmas, e destul ca ai mei copii ar fi plecat cu prima sansa (din cauza educatiei) dar daca e vorba de condus atunci sa conduca cineva cu aptitudini de administrare, conducere, management si sa fie o persoana isteta, nu de putine ori au ajuns regi sau imparati noi doar buni razboinici sau care convingeau mai multe persoane sa fie de partea lor in nebunia de a te ucide pentru a fi venerat de gloata. Va postez stema de nobil a familiei mele, asa doar ca fapt divers si sa se vada ca inafara de traditie (care s-a pierdut si ea), nu inseamna nimic.


Oameni buni, nu voi accepta niciodata ca cineva sa fie toata viata lui, sef peste viata mea, in schimb respect atunci cand "regii" fac fapte bune (desi isi fac in schimb reclama mult mai mare si in ochii prostilor sunt ca Gigi Becali, un dumnezeu care face lucruri bune, in timp ce aia sunt bogati pe spatele si prostia lor).

Traiasca fericirea si nu Regatele cu monarhii lor. Am o singura viata si am de gand sa fiu propriul meu stapan, iar daca chiar vreti sa fiti sclavi, poate putem rezolva ceva, pentru ca oricum o parte sunteti niste oi.

joi, 6 martie 2014

Dedlineuri, punctualitate si matematica

Acesta articol este un memoriu si explica oarecum de ce nu am ajuns inventator sau ceva profesie care foloseste matematica (fizica sau informatica).

In clasa I am invatat sa numar, sa scad si sa inmultesc, mi se parea folositor cand trebuia sa cumpar produse folosind bani din frunze (cand ne jucam si eram mici), Tabla inmultirii am invatat in clasa a II-a, destul de greu pentru ca a fost mecanic, abia ulterior m-am prins ca pot sa aflu cate patratele sunt pe o foaie sau cum sa calculez ce cantitate de ceva este in ceva numarand doar doua randuri (in caz ca sunt identice toate obiectele), vedeam cum erau oameni care numarau bucata cu bucata si eu numaram doar cele doua dimensiuni si era mult mai rapid. Inca mai incurc inmultirea intre cifrele dintre 6 si 8. E e buna inmultirea ca poti sa o folosesti cu adunarea sau scaderea si sa faci inmultiri complicate doar mental sa zicem de ex. ca am de facut 44 X 21, fac mental 44 X 20 si obtin 880 dupa care adun ultimul 44 care l-am scos si obtin 924, daca era X 42 atunci adunam inca 88, zic astea pentru ca mi-as fi dorit ca in copilarie la matematica, sa invat la ce ma ajuta, cum sa fac sa fie mai usor de calculat si cat mai logic cu putinta.

Teorema lui Pitagora o folosesc destul de des, pentru calcularea cu aproximatie a unui design, a unui cotet, a unei distante ori a unei forme, de asemenea ajuta si ariile dar din fericire le gasesti online cand ai nevoie de una mai speciala.

Imi placea matematica, era logica, nu puteam sa primesc de la profesori 10, la ascultat, chiar daca nu greseam cu nimic si nici la o intrebare, si chiar ceream explicatii. Tot 9 primeam, imi doream lucrari de control ca acolo era tot timpul 10, sau 9.50 daca nimeream raspunsul prin alta metoda, pentru ca ce e scris ramane scris.

Toate astea pana in clasa a VI-a, atunci am inceput la o scoala care facea materia de clasa a VIII-a in a VI-a, eu nu facusem fractiile si nu intelegeam nimic, am luat o singura ora de meditatii (singura din toata viata) si am inteles cat de cat fractiile, abia am luat media 5, dupa ce in semestrul imediat anterior am avut cel putin 9.
Dupa ce am fost iar transferat (cam de 9 ori intre clasele I - VIII), am devenit plictisit si la ore desenam sau faceam probleme mai grele, chiar daca am ratat intre timp fractiile si aici, eu le stiam dupa ora de meditatii, am luat media 7 sau 8 in semestrul 2 iar in anul urmator 9 sau 10 pe ambele semestre si premiul I.

Tot timpul m-a lovit matematica (mai degraba sistemul si alegerile profesorilor), era sa nu imi mai placa, chiar daca stiam si intelegeam ca matematica e logica si sigura, altii te pot face sa o urasti pur si simplu. E singura materie in care (test scris) nu conteaza subiectivitatea profesorului (in sensul ca te depuncteaza, desi mi se pare ironic cand mergi cu lucrarea la profesor si ii zici ca ti-a gresit nota).

Am fost admis la Liceul de Arta (plastica - daca are importanta), acolo la primul test sa vada nivelul nostru profesorul ne-a dat un test super complex, greu si lung intr-un timp foarte scurt (cred ca la testele nationale am luat 8,81, voi corecta cand o sa gasesc confirmarea).  Testul mi s-a parut genial prin concept, adica aveai 12 subiecte, fiecare raspuns corect insemna un punct, si primeai unul din oficiu, eram in prima banca si completam si eu testul, spre sfarsitul orei, striga profesorul dintr-o data: Pixul jos, eu nu l-am pus ca mai aveam de scris = 1 (raspuns corect, in total 3 linii) la problema 11, de 12 nu am avut timp in 40 minute, luandu-le pe rand si mi s-au pus lucrarile din spate pe masa si profesorul a zis ca imi da 1 ca am copiat, am crezut ca glumeste. Adica ma uitasem in spate la un momentat si majoritatea se uitau pe pereti, iar daca as fi vrut sa copiez nu cred ca m-as fi asezat in prima banca, randul din mijloc.

Vin rezultatele, cea mai mare nota a fost 7, deci 6 + 1 din oficiu, profesorul a zis ca le trece in catalog si Mos Nicolae le tripleaza in asa fel incat prima sa fie 10, si asa 7 devine 10, la mine era nota 1, evident era singura lucrare cu toate paginile scrise (4), si am luat si 1 in catalog ca la copii rai nu vine mosu`. Degeaba i-am zis domnului profesor sa ma asculte la tabla sau sa imi dea test mai greu sa vada ca stiu tot ce am scris si nu am copiat nimic, a ramas ferm pe pozitie si la fel si eu cu nota. Partea proasta nu e ca am luat 1 si meritam vreo 12 fara triplare (11 + 1 din oficiu), e parte proasta ca ceilalti profesori ma intrebau ce e cu 1 cand ma ascultau si ziceau si "meriti 10 sti subiectul dar iti dau doar 9 ca ai luat 1 la matematica", chiar toate profesoarele ma intrebau, ce e cu el si trebuia sa ma explic, si in a IX-a la fiecare ascultare am fost devantajat in caz ca eram intre 8 si 9, primeam nota mai mica, cu toate astea am avut medii peste 9 la cele care nu implica abilitati practice. La matematica am incheiat primul semestru cu 7 si cam asa si in semestrul II, atunci am inceput sa lipsesc si cum Matematica era a 2-a trebuia sa lipsesc si la prima ora, ca altfel vedea proful ca chiulesc :)), din fericire era liceu vocational si aveam doar 2 ore pe saptamana, doua ore groaznice pentru mine (daca mai ajungeam la ore) pentru ca lipsind la unele ore (pierzand interesul) am pierdut logaritmii, combinatii si altele, chiar sunt la nivel de clasa a VIII-a cu matematica.

Cred ca singura nota de 1 care a fost in catalog la numele meu, m-a schimbat in ceea ce sunt, am invatat ce inseamna dedlineul destul de dureros, si am invatat ca viata e nedreapta si cu cei buni, asa ca a inceput sa nu ma mai intereseze sa fiu un sclav sclipitor (poreclit Einsten prin liceu, geniu inainte) si am inceput sa fiu eu ce imi place mie fara sa fiu in competitie cu altii, am inceput sa imi fiu pe plac mie si nu in competitie cu mine.

Matematica e folositoare, ar trebui facuta in joaca, sunt multe lucruri care te pot ajuta in viata dar si multele (astea pe care se pune accent ca nu prea le intelege nimeni) de care nu ai nevoie. 

O alta faza memorabila a fost la ora de dirigintie, unde m-a facut domnisoara diriginte tampit si aproape toata clasa, aici am invatat ca adevarul nu inseamna tot una cu parerea personala sau acceptarea ori votul majoritatii.

Se propune ideea ca toti colegii sa imparta cadouri intre ei, fiind 29, prin metoda: unul ii face cadou altuia pe care il extrage din urna cu biletele, se porneste discutia ca 29 e un numar impar si prin urmare cineva nu trebuie sa intre in tragerea la sorti (chiar daca ai tras biletul tau il puneai inapoi), si se argumenteaza ca 29 nu se imparte la 2, singurul coleg cu care m-am imbrancit in liceu era facut de toata clasa in toate felurile ca a zis ca se pot face cadouri si in 29 daca nu dai la aceeasi persoana cadoul in mod reciproc. Toti il faceau in toate felurile (tipic ca la orele relaxante de dirigentie), iar eu intelegand primul ca are dreptate dar tot avand cea mai mare boala pe el, nu l-am atacat sau ceva si m-am aplecat sa stau pe banca indiferent si ne-a pus sa votam daca are dreptate omul (sa ridicam mana), inafara de el si de mine toti au ridicat mana ca greseste si ca nu are dreptate, in felul asta am fost desconspirat de majoritate ca nu le impartasesc ideea si au inceput sa ma improaste pe mine cu vorbe, ca tin cu cineva care mi-e dusman, ca 29 nu se imparte la doi ca sunt tampit, degeaba ma chinuiam sa explic, chiar am facut 5 bucatele de hartie si le-am mototolit apoi le-am pus pe masa si am zis ca daca iau 5, raman 0, adica fiecare din cei 5 elevi face cadou la cate unul ramane 0, si am zis ca pot adauga oricate bilerele ca toate cadourile se impart, ziceam ca sunt 29 de elevi si 29 de cadouri care trebuie date la 29 copii, deci totul se scade si la sfarsit fiecare da un cadou, si primeste unul.

Salvarea mea, a fost ca a trecut pe langa sala si l-au vazut colegii pe profesorul de TIC (tehnologia informatiei si a comunicarii), a facut ceva matematica la liceu si facultate, asa ca l-au invitat sa demonstreze la tabla cine are dreptate, profesorul coplesit de atatea pareri impotriva a 2, s-a pus si a facut un calcul folosind combinatii, ca sa ajunga tot la raspunsul ca (acum eu inamicul numarul 1 al clasei), aveam dreptate, desi din punctul meu de vedere putea sa fie facuta o simpla scadere (si eu initial m-am gandit la cadou in sir si m-am gandit ca nu conteaza ordinea ci conteaza ca e accelasi sir).

La urmatoarea ora de dirigintie, mi-a cerut scuze doamna diriginta, de fata cu toata clasa, ca m-a facut tampit (nu ca nu as fi, dar nu in aceea situatie). In incheiere vreau sa va spun, ca asta e frumos la matematica si adevar, nu conteaza parerea ta si daca esti de acord ele.

marți, 18 februarie 2014

Impreuna putem face mai multe, decat singuri

Acest articol se vrea conform cu un principiu al permaculturii, si anume: "grija fata de oameni si natura".

De vreo 2-3 ani imi doresc sa fac "downshifting" ceea ce pe romaneste inseamna sa te intorci de la oras in mediul rural (te faci taran). Eu vreau sa ma intorc pentru ca am pierdut contactul cu natura; cand eram de 8-9 ani si doream sa fiu mare, ca sa pot sa muncesc si sa ajut oamenii, nu ma gandeam ca o sa fie asa, nu stiam ca vreodata voi tanji dupa jocurile copilariei (n-aveam tehnologie, numai un radio, poate un joc de tetris si o minge de cauciuc). Ne jucam toata vara in natura si toata ziua ne infugaream desculti prin iarba (din cauza ca slapii nu sunt buni la alergat, nici sandalele) si cand ploua topaiam printre stropi, iar casa bunicii fiind pe o coasta vedeam bijuterii de curcubee, unul peste altul cateodata; admiram de la distanta, trenul care brazda depresiunea). In rest vara-toamna mancam fructe stand in pomii care ne zgariau, iar iarna eram toata ziua cu fundul zbarcit ca ne era ud tot timpul, de la cazaturile cu sania sau sacul si taratul prin zapada (atunci ningea mai mult) si cu toate astea am supravietuit pana azi si chiar cred ca eram sanatosi. Dupa ce am mai crescut, jucam fotbal toata ziua cu mingile de cauciuc stand cu vacile care pasteau nepasatoare si care cateodata ne intrerupeau partida cand pofteau la claile cu fan.

Eu de cand m-am lovit de termenul de permacultura, am vazut in acest concept o solutie sa redevin liber ca un copil, si inca mai vad, dar de asemenea ma chinui sa ignor cursurile si DVD-urile, si pe cei care par atotstiutori cum ar fi Jeff Lawton (daca trebuie sa dau neaparat nume). Sunt multumit pentru ca am invatat multe lucruri si am ignorat ceea ce e in discordanta cu principiul din introducerea articolului, si ce cred ca e profit de pe oameni sau un fel curs de peisagistica de crescut in principal legume.

Din grija pentru oameni, am fondat grupuri pe facebook, cum ar fi Sat virtual ecologic permacultural, unul pentru  "food forest" , (padure fructifera), unul pentru conserve si muraturi si alte metode de depozitare ecologice si fiind la vremea aceea timisorean, un grup de troc legume, fructe si alimente (barter) , ultimul a fost realizat din dorinta de a nu se arunca atatea alimente la gunoiul public al orasului.

Nu am facut facultatea de agricultura, dar in momentul in care scriu acest articol sunt in "vizita" 3 luni, la o ferma organica mare de legume, am facut o facultate de arta si ma bucur ca m-am dezindoctrinat de multe idei (care nici macar nu erau ale mele), Cred ca sunt multe lucruri pozitive si la facultatiile de agricultura, dar trebuie sa te interesezi personal de ele.

Conform documentarilor mele de pana acum, sa faci un food forest sau permacultura (ca agricultura) e imposibil, pentru ca si plantele ca animalele de obicei concureaza. Nu poti sa fi autosustenabil lasand natura sa se descurce singura, nici din 3 hectare de food forest, dar poti sa fi din 30 de are si e simplu, faci un food forest cu legume care sunt tolerante la umbra, iar la cele iubitoare de soare, le dai soarele pe alta suprafata si poti sa te descurci destul de bine, mai ales daca iti faci si o sera semingropata sau ingropata cu legume si plante aromatice (din care sa vinzi, sau schimbi) de vreo 30-40 mp si ai ghiveciuri (flacoane reciclate) prin casa cu plante aromatice. Trebuie invatat din permacultura ca sunt legume si ierburi aromatice companion, care se ajuta intre ele si care pot sa imbunatateasca viata oamenilor, animalelor si a solului in acelasi timp, spre deosebire de agricultura organica (bio), care il saraceste arat dupa arat, eu o apreciez pe cea fara arat mai mult (no dig agriculture), pentru ca in milioane de ani nu a arat nimeni ca sa existe stramosii legumelor de azi, chiar daca marea lor parte a fost selectionata de oameni la fel ca domesticirea la animale.

Agricultura bio, poate sa fie la fel de daunatoare, de aia trebuie sa invatam multe de la permacultura si sa mancam mai multe fructe si carne (noi am evoluat sa mancam fructe, cateva radacini si carne gatita), lubenita, castravetele, ardeii si rosia, le consider ca fiind fructe ca arbustii, pentru ca ele cresc in niste arbusti sau vite (ca la vie) si sunt produsul unei flori. Iar legumele ar fi varza cu familia ei si cele care se consuma frunzele. Argumentele impotriva agriculturii bio industriale sunt: necesita mai mult teren pentru a produce aceeasi cantitate de hrana, se folosesc pesticide dar intr-o cantitate "acceptata", importurile de peste mari si tari au spreyate substante de conservare, sa nu se strice asa repede, o studenta din Cluj de la agricultura, a demonstrat acest fapt, parerea mea e ca se intampla acest lucru, pentru ca fiind mai sanatoase sunt mai apetisante pentru daunatori si pentru ca cererea e mai mica pentru ele, se  fac transporturi mai mari si rare, ca sa se merite a fi importate (en gros).

Nu e nicio diferenta la gust intre doua produse, unul organic si altul cu pesticide, la microscop da sunt diferite, dar doua rosii, crescute identic, unul cu pesticide si altul fara au acelasi gust pentru noi. Fara sa mai adaugam ca in general cele bio sunt mai urate si  productia mai scazuta. Oricat de cunoscatori ne dam, nu putem sa stim care este bio si care nu este, pur si simplu nu le putem deosebi, nici vizual daca arata la fel. Uneori cele bio sunt la fel de nocive ca celelalte, din cauza substantelor de conservare si sunt si mai scumpe. O sa ziceti ca rosia aia de la tara sau din gradina proprie ori ghiveciul vostru din balcon, are alt gust si sunt de acord pentru ca e culeasa cand e coapta si e consumata proaspata (nu parguita si veche de acum 2-4 luni si coapta pe drum). Sunt impotriva celor cu pesticide, dar ca sa traim toti bio, ar trebui sa moara aproape o treime dintre noi,  si totusi eu vreau sa imi printez resursele (crescand propria hrana), pentru ca nu am incredere sa mananc salata sau rosii care sunt spreyate de un om in costum anti ebola sau de astronaut, si sa mananc plante pastrate cu lunile in depozite. Cea mai buna solutie este sa cunosti de unde iti vine hrana, cum e depozitata si produsa si de asemenea sa mananci iarna, carne, oua, lapte, radacinoase si soiuri rezistente la depozitare, mai multe ceaiuri si fructe/legume deshidratate (care pastreaza cele mai multe din calitati) si de aia ma intereseaza depozitarea in borcane, pivnite si ghetarie (frigider natural).

Sunt pro legume modificate genetic, pentru ca absolut toate animalele si legumele sunt deja modifcate genetic, prin incrucisari, selectie sau exploatarea unor mutatii (iepurele de angora), sau pastrarea semintelor de la cele mai mari legume, sau mutatul genelor dintr-un pom in altul (altoirea), selectia presupune modificarea genetica. Din cate am inteles, inca nu sunt gene de animale in plante, dar sunt gene luate de la alte plante care de exemplu pot face o cultura mai rezistenta la frig sau caldura ori seceta, nu imi plac cele modificate care sunt rezistente la insecte, cred ca este mai bine sa incurajam ("angajam") insectele benefice si pasari care ar face fericite aceasta treaba, hranindu-se. Din cauza ca cele rezistente la insecte daca sunt pe langa altele care nu sunt, atrag prin aroma lor insectele daunatoare si care distrug cealalta cultura nemodificata. Fara aceste cercetari si fara a ne folosi de permacultura in schimb, am fi mult mai putini azi si mai infometati.

Eu am o aversiune fata de cele modificate genetic, pentru ca e tot mai greu sa mentinem numarul soiurilor existente, in ultima suta de ani se apreciaza ca am ramas cu 10 % din soiurile de atunci, si e pacat sa pierdem varietatea. Sistemul industrial agricol nu are grija pentru varietatea soiurilor si oameni, are grija doar de profit, nu ii intereseaza de noi, pentru ei suntem vaci de muls si se vede si prin felul in care trateaza plantele si animalele si in cele din urma pe noi. Nu sunt de acord cu patentarea semintelor, ca le-au modificat special pentru oameni si ele trebuie sa fie libere (pentru ca doar au modificat si nu creat), daca imi cumpar un borcan cu muraturi, am voie sa refolosesc borcanul, iar atunci cand cumpar seminte, cumpar si dreptul de a le folosi pentru ca atunci cand cumperi legume le cumperi cu tot cu seminte, daca sunt asa de destepti sa faca lubenita si ardei fara seminte si atunci daca vrem cumparam de la ei, sau mai bine nu.

In concluzie va zic pe scurt cum vreau sa ma intorc la tara; casa parinteasca si 50 de are de teren, din fericire mai exista. Am muncit si mi-am cumparat o padurice de 25 de are la 17-18 ani, acum sunt in perioada de preludiu, strang bani pentru unelte si posibile esecuri epice, strang seminte de pe unde pot si voi scrie un articol mai exact  pe viitor despre asta, cel mai mult ma pasioneaza alunele pe care le vreau in parcurile din orase dar si la mine in gradina.
Pe scurt: voi jefui padurea de fag in santuri (linii) de frunze si sol (in linii ca sa se regenereze in 2-ani) si chiar voi lasa niste seminte de plante pentru animalele salbatice si sa vad ce se intampla cu ele. Deocamdata ma gandesc ca salata ar merge bine in acel mediu, dar o sa pun si alte legume tolerante la umbra. Voi transporta cele doua materiale acasa si voi face un covor de carton sau frunze, peste care pun pamantul si in el plantele (dupa companioni), dupa ce rasar pun paie pe langa tulpinile lor sa le tina umezeala si sa impiedice alte buruieni sa creasca, dar mai multe despre acest demers, pe viitor in alte articole si videobloguri. (vloguri).

Eu am deja casa de lemn, izolata cu spraituri si lut, dar voi demonstra cum se poate face o casa naturala ecologica aproape gratis (apreciez un maxim de 50 lei, cu urmatoarele unelte: un topor, o lopata-harlet si un capsator cu capse). Camera cea mare va avea un pic peste 16mp, la constructie voi folosi si alte unelte, pentru a nu pierde timpul, dar in principiu e nevoie doar de cele cateva unelte si ramai cu ele pe veci.
Eu vreau sa cred ca am gresit cat mai multe in acest articol, si sa imbunatatesc si/sau schimb ideile deja formulate in viitor, nu vreau sa fiu indoctrinat (nici de ideile mele) sau sa ma mint singur, vreau sa ajut, pentru ca vreau sa fiu fericit si daca lumea din jurul meu e mai fericita, atunci sunt si eu automat si mai fericit si implinit.
Va doresc sa stiti multe si sa fiti fericiti, chiar daca se bat cap in cat, deoarece cu cat intelegi mai multe, cu atat iti pare mai rau, ca singur esti un pic neputincios(a) si nu le poti face pe toate. Toate cele bune!

duminică, 16 februarie 2014

De ce mananc (si) carne?

Raspunsul firesc este: pentru ca am evoluat in acest sens, de aproape un milion de ani, si ca noi ca specie datorita varietatii hranei avem capacitatea sa ne crestem singuri carnea, ouale, laptele si mierea si sa ne punem intrebarea: oare este normal sa "exploatam" alte fiinte, oare e etic?

Eu nu mananc nici nu vreau sa mananc preponderent carne, sunt convins ca e bine sa fie o selectie si varietate de plante si alimente de consumat, inclusiv obtinute de la alte animale. Eu ma ghidez dupa urs, ce mananca el pot sa mananc si eu  (+ mai multe feluri de ciuperci), cu singura exceptie ca noi din cauza gatitului si a faptului ca mancarea gatita se pastreaza mai mult timp am devenit asa de destepti si bineinteles prima mancare gatita nu au fost legume inabusite ci o bucata de carne pe bat pusa in foc.

De asta stapanim planeta, pentru ca ne-am dat seama cum sa gatim mancarea si sa vanam cu inteligenta si nu cu viteza sau forta, noi suntem singurele animale care stiu sa intretina un foc (sa zicem un fulger care loveste un pom si se aprinde sau incendiu de padure, alte animale nu stiu sa il foloseasca, dar noi stim sa il si producem). - Ca fapt divers, bricheta a fost inventata inaintra chibriturilor si este considerata cea mai mare inventie a omenirii, cand oamenii moderni au discutat cu niste oameni ai tribului au fost la ei si unul dintre ei a fumat o tigara si avea o bricheta, si astia erau cel mai mult incantati de acel obiect magic care facea foc, exploratorii moderni se gandeau ca ce o sa ii impresioneze cand o sa vada elicopterul imens cand vor pleca, dar surpriza, seful tribului le zice: "normal ca puteti zbura, doar puteti sa faceti foc din palme") - in continuare si la triburile astea care nu sunt inca moderne si care mai sunt triburi, stiu sa foloseasca focul, nu e unul care sa nu stie, desi sunt care nu fac agricultura si sunt toti vanatori/pescari si culegatori. Pur si simplu nu exista oameni inapoiati care sa nu gateasca carne si asta e singura diferenta fata de restul animalelor (pentru ca e stiut ca sunt animale care stiu sa faca si sa folosesca unelte).

Sunt oameni care traiesc doar mancand carne si lapte (deci 0 legume si fructe), sunt oameni care traiesc mancand doar carne cruda (ceea ce mi se pare putin ciudat, dar si noi consumam carnati afumati si slanina in sare sau sunca), mancam gatita pentru ca e mai gustoasa si mai usor de descompus de catre tractul digestiv.

Noi suntem frati cu maimutele, cum sunt magarii si caii, sau cainii dingo cu hienele si lupii, sa stiti ca maimutele nu refuza carnea, chiar puteti vedea pe youtube maimute care mananca sobolani sau chiar pui de antilopa, nu le vedeti frecvent facand asta pentru ca au abundenta de fructe si radacini, care sa fim seriosi sunt mai usor de prins si nu necesita efort fizic (+ de asta nu au descoperit gatitul la foc). Dar de asemenea nu gasiti maimute in cercul polar dar gasiti eschimosi si siberieni care mananca foarte multa carne si lapte.

Recomand documentarul acesta BBC pe cine vrea sa ma creada pana aici.


Astia care vor sa ne interzica (in cele din urma) noua sa consumam carne vin cu argumente de genul: noi avem tractul digestiv de 10-12 ori mai mare decat corpul, la fel ca ierbivorele. Nimic mai fals, nu cred ca oamenii au 80-90 cm la maturitate, pentru ca tractul are cam 9 m. La carnivore zic ca e de 3 ori mai mare decat corpul (pai noi nu suntem carnivori, suntem omnivori si avem exact intre, probabil ca ursul, si consider ca am fi trebuit sa avem si mai mic decat ierbivorele pentru ca noi gatim si legumele nu numai carnea, dar asa vom evolua in alte sute de mii de ani).  Se mai zice ca nu vanam si nu mancam carnea cruda ca atare, ba da sunt care mananca si sunt vanatori, nu vanam toate animalele pentru ca am deveniti constienti ca le-am face sa dispara de tot din vina noastra si am invatat sa domesticim animalele si sa ne crestem mancarea. Si am invatat ca gatita are gust mai bun si nu se strica asa repede.
Ca nu avem canini si dinti pentru sfasiat, pai avem canini pentru sfasiat dar am evoluat intr-un milion de ani sa gatim hrana si sa o taiem cu ceva si nu ne trebuie sa sfasiem ditamai bucata, dar atunci maimutele de ce mananca, daca pot, carne, cu aceiasi canini.

Mai sunt si care nu sunt de acord sa mancam lapte, oua si miere, zic argumentul stupd ca suntem singurii care consumam produse de la alte animale (sunt tampiti ?), ursul mananca miere de albine, majoritatea pasarilor consuma ouale altora si puii (noi macar nu le facem sa dispara prin metoda asta). Lapte nu stiu care animale la care consuma, dar stiu ca astea domestice dau mult lapte pentru ca asa au fost selectionate sa dea lapte cat mai mult, dar porcul mananca lapte daca ii dai si mananca si pisica (la care se pare ca aparent nu i-ar fi bun, dar la tara 90 % lapte mananca).

Trebuie sa spun aici ca exact din acest motiv exista animalele acestea, pentru ca ne sunt utile, si toate rasele de animale domestice au fost create de oameni prin selectie (evolutie) si mutatii (vezi iepure angora). Este extrem de trist ca animalele in timpul "cresterii" lor sunt torturate sau crescute in conditii foarte proaste si aglomerate (stresate), si indirect consumul de carne duce la astfel de practici si uneori la distrugerea de ecosisteme pentru plantarea se plante furajere pentru animale. Se poate sa iti cresti singur hrana sau sa cunosti cine o creste pentru tine (inclusiv) carnea si animalul ala sa fie ucis in mai putin de 10 min (pentru scopul ala e crescut si traieste o viata mai buna decat ar fi trait in salbaticie, are rost sa amintes cum ucid carnivorele animalele si mai ales puii acestora, in chinuri teribile si cum ii mananca de vii?).

Legat de distrugerea ecosistemelor pentru productia de carne, aici nu e de vina carnea, se poate crea ecosisteme prin consumul de carne, de ex desertul poate sa redevina ecosistem prin cresterea bovinelor, aici va dau si o dovada.

Exista un articol foarte bun scris de un om de stiinta din Australia, care implora oamenii sa nu fie vegani si vegetarieni pentru ca distrug tara foarte repede, din cauza ca au nevoie de mai multe legume si fructe pentru hrana (si care nu se poate produce in toate anotimpurile, iar proteina e proteina e indiferent de origine). Se ara mai mult si mai multe animale pierd ecosistem si sunt ucise in practicile conventionale de produs legume si fructe (chiar si gradinaritul organic). El zicea ca cel mai bine ar fi sa consume kanguri, aia sunt ca ierbivorele de mai sus. Este important si ecologic sa mananci carne ca ierbivorele se pot hrani cu plante pe care noi nu le putem consuma si absorbi substante din ele, ca tot a venit vorba, oamenii au un singur stomac ca majoritatea carnivorelor, nu 4 ca vaca sau nu suntem ca iepurii care mananca se caca niste bilute mici si apoi mananca bilutele alea cu alta mancare si tot asa (fac acest lucru pentru ca sa absoarba cat mai multe substante) si rezultatul final, dupa ce trec de 2 ore prin organism sunt cacarezele care le stim cu totii.

Daca o sa devenim vegani e clar ca o sa involuam, vom pierde adaptibilitatea si aptitudinea de a consuma mai mule feluri de hrana, picand din prima pozitie a lantului trofic, si sa se stie, in caz ca ar mai fi un razboi mondial si se va ajunge sa murim de foame, voi manca vegani pentru ca ei au hrana mai curata, sa ii vad cum vaneaza ei morcovi sau cum ii cresc in conditii de razboi, oricum e clar ca daca o sa fim ca niste maimute ne vor vana carnivorele si ne vor manca (nu ca nu se intampla deja din astea).

Sfatul meu este sa mancati putin din fiecare, orice exces e rau pentru organism, carnea e cea mai buna leguma, poti sa o mananci doar pe ea si sa supravietuiesti 100 de ani (am scris anterior mai mult), dar nu recomand, eu voi consuma saptamanal carne, pentru ca este gustoasa si hranitoare, si daca ai un stil de viata activ poti sa mananci slanina cu ceapa si mamaliga, ca acum 30 de ani si sa traiesti 100, daca ai mai sedentar poti manca si carne, dar mai putina, sau cu mai putina grasime.

Daca nu mancati carne si nu respectati animalele care s-au sacrificat ca sa fie gustoase pentru voi, puteti cauta de asemenea documentarul de pe youtube, probabil tot de la BBC, despre cum simt plantele si cum zbiara dupa ajutor cand sunt atacate de pradatori, daca va luati dupa numarul de morti de la o cina, e destul de corect sa spui ca pentru lapte, oua si miere, nu trebuie sa moara nimeni din vina voastra, in schimb ca sa mananci o salata trebuie sa intrerupi viata catorva legume :)), in schimb poti sa tai o vaca la un an si mananca din ea o familie si lapte cat doresc.

Cei care mancati carne, incercati sa o cresteti singuri, sa mancati de la cineva care are grija de animale si nu le tortureaza, cel mai bine ar fi sa si cunoasteti de unde provine aceasta carne. Pentru ca in carnea aia din supermarket e adevarat ca sunt antibiotice dar si plantele acelea contin pesticide. Iar un fermier bio (organic) poate sa nu foloseasca niciuna, pentru ca animalele tinute in iarba nu au nevoie de antibiotic ca nu sunt inghesuite si nu au cum sa se imbolnaveasca.

Intelegeti ca nu este sustenabil sa mancam toti legume si fructe, ne mai trebuie o planeta pentru toti, probabil carnea viitorului sunt vacile de carne care pasc si lupta cu desertificarea si in acelasi timp imbogatesc pamantul si ecosistemul, probabil si oile, caprele nu prea cred ca ele sunt cam selective si cred ca iepurii la fel (ei aproape au distrus Australia cand au fost introdusi) in schimb recent am vazut un documentar in care au dus Lupi in parcutl Yellowstone si aia au imbogatit tot ecosistemul si chiar relieful (cine s-ar fi gandit). Sa fi omnivor (deci sa mananci carne, lapte, oua si miere), e mult mai sustenabil (deci etic) decat sa mananci exclusiv legume.


update-uri si de reintegrat in articol pe viitor

legat de ce face un omnivor pentru animale si ce face un ierbivor, incercand sa apar omnivorul: el le da viata (oua in incubator), hrana buna, grija sa nu se imbolnaveasca si sa nu le chinuie pradatorii, caldura si iubire, apoi la sfarsit le ucide in 2 min si le aduce un omagiu si respect consumandu-le carnea, la fel si pasarea ii multumeste pentru faptul ca a existat si a trait o viata buna, aia este rasplata ei

tu ce faci pentru ele inafara sa le protejezi sa nu existe (pentru ca nu le poti elibera in natura ca dispar rapid din cauza pradatorilor, am uitat sa zic ca in chinuri), daca le ti ca animale de companie, ti se pare normal ca sa fie inchise, pentru amuzamentul sau placerea personala? Eu sunt pro Existenta animalelor domestice, pentru ca nu se mananca cele salbatice pana la epuizare (bine ca ne-am dat seama, si nu am eliminat concurenta) si inteleg ca exista atatea rase doar pentru ca le-am selectat si inmultit ca sa existe dar sunt impotriva torturarii lor (in baterii supraetajate sau la sol) pentru mine limita intre tortura si acceptabil este la gaini atunci cand are toate penele e destul de ok


se pare ca ar trebui sa mancam mai mult de 70 % din diete, din cauza evolutiei din ultimul milion de ani, nu am spus in articol, dar voi specifica, sunt multi vegani care au renuntat la stil si mananca putina carnita ca le pica parul, era sa le moara copii pentru ca erau anemici si galbejiti si etc… uite parerea stiintei:http://www.gnolls.org/1444/does-meat-rot-in-your-colon-no-what-does-beans-grains-and-vegetables/